Vertical în zodia manipulării

VERTICAL ÎN ZODIA MANIPULĂRII

Fără a mă considera un adept al „teoriei conspirațiilor” mă aflu totuşi în situaţia în care trebuie să recunosc că gândul mă duce chiar spre aşa ceva! Ştiu că aceste teorii sunt alimentate din surse reale, cum ar fi lipsa de încredere în instituții și de corupție, ca şi de mainstream-ul generat de mass-media. Concentrarea proprietăţii asupra mass-mediei la nivel global, a stârnit îngrijorări cu privire la o anumită omogenizare a punctelor de vedere care pot influenţa decisiv atitudinea „consumatorului de stiri”. Am putea vieţui aşadar sub auspiciile „Zodiei Manipulării”? Chiar zilele trecute, un cititor destul de avizat, după opinia mea, îmi scria pe un portal media: „În zilele noastre manipularea începe de când ne naştem şi ne cuprinde precum tentaculele unei caracatiţe făcându-ne să trecem prin stări psihice(pe unii dintre noi desigur) asemanatoare cu paranoia, schizofrenia sau chiar demenţa!” Aş înclina să-i dau multă dreptate. Cum altfel se pot numi fanaticii manipularii care în decursul istoriei au fost fie nazişti, fie fanatici religioşi, fie ucigaşi cu sânge rece? Cum altfel se poate ca în plin secol douăzeci şi unu să vezi ţări aruncate în aer, cu tot cu femei, cu bătrâni, cu copii, ca  nişte păpuşi de cârpă fără valoare, fără suflet? Iar exact în acelaşi timp, câţiva oameni demenţi dansează in jurul statuii lui Lenin si sărbătoresc moartea (sau propria lor degradare umană)!

Victimă a manipulării, frustrat, neîndreptăţit tot mai mult de instanţe corupte, individul suferă, refugiindu-se adeseori în adâncul EU-lui, căutând liniştea. Doar că mintea lui este plină de „facturi scadente” de nevoi, de lipsuri şi cel mai grav, de lipsa aproapelui! În „Zodia Manipulării” omul devine un „lup singuratic”, un personaj fragil, expus, dezorientat. „Homo homini lupus”spunea învăţatul  latin Plaut şi aşa a fost să fie de peste 2000 de ani încoace! Singura armă care ne poate salva cu adevărat din ghearele manipulării este CULTURA, cea care asigură individului instruire, informare, uşurinţă în exprimare şi în cele din urmă LIBERTATE! Doar cultura îţi poate conferi dorinţa de a fi tu însuţi,de a discerne şi a trăi cu VERTICALITATE! Aşa că iată şi noi, un grup de prieteni, cu ceva experienţă atât în zona jurnalisticii cât şi a literaturii, ne-am propus să ne unim eforturile şi să edităm o publicaţie culturală pe care am denumit-o ZENIT22. De cum au aflat „gurile rele”, ne-au şi etichetat drept proruşi şi putinişti, pentru că vezi Doamne, echipa de fotbal preferată a lui Putin este „Zenit Sankt Petersburg” (fostă „Zenit Leningrad”). Au uitat probabil, sau n-au ştiut niciodată că „Zenitismul” a fost o mişcare culturală avangardistă, progresistă şi pacifistă, iniţiată la Zagreb în 1921 de către Liubomir Mitisch la care au aderat atât oameni de cultură din fosta Iugoslavie cât si nume celebre ale epocii precum Marc Chagall,Pablo Picasso,Wassily Kandinski sau FP. Marinetti. Periodicul editat de acestă mişcare care mai târziu s-a transformat in curent cultural s-a numit „Zenit”! Sau la fel, nu au ştiut că o prestigioasă revistă creştină de limbă spaniolă apărută la Vatican, se numeşte „ZENIT-El mundo visto desde Roma” sau „Zenit-lumea văzută de la Roma”.Sau nu ştiau unii că până şi sovietica fabrică de aparate foto „Zenit” care actualmente vinde numai obiecte cu valoare istorică şi care a fost un simbol al bolşevismului, doreşte să reînvie prin asocierea cu prestigioasa firmă germană „Leica”.

Dar să lăsăm justificarile deoparte şi să ne concentrăm pe adevărata valenţă a cuvăntului de origine arabă numit „Zenit” şi anume: VERTICALITATEA! Dicţionarul explicativ al limbii române ne spune că zenitul este un „punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator oarecare de pe Pămînt îl consideră ca fiind cel mai înalt”. Despre aceasta dorim noi să scriem in paginile noii publicatii, despre verticalitate, progres, devenire. Vrem să străpungem  universul cu verticale atât de multe încât fiecare om să poată privi în sus, spre propriul zenit cu optimism, cu dorinţa firească de a păşi pe o spirală (justificată de altfel de evoluţie) care să-l apropie de năzuinţele sale.

De ce 22? Pentru că suntem în anul 22 al mileniului trei de după Hristos şi pentru că speranţele noastre nascute la 22 Decembrie 1989 aşteaptă incă sa fie infăptuite in lumea reală! Doamne ajută!

Radu Matei Todoran